Experiență și competențe profesionale prin practică europeană
2020-1-RO01-KA102-079614
CLASA 10A
MOBILITATE ERASMUS+ PORTUGALIA
Pe 4 septembrie anul acesta am avut posibilitatea de a pleca într-un proiect Erasmus. Pe parcursul deplasarii am avut ocazia să învățăm despre cultura Portugheză, despre frumoasele tradiții ale poporului și despre istoria țării prin intermediul cursurilor de limbă și prin intermediul excursiilor.
Cursurile de editare photoshop nu au fost mai prejos, am învățat mult mai multe despre photoshop, dar și despre alte programe de editare precum AdobePremiere sau Camtasia, chiar și site design. Aceste cursuri ne-au ajutat să ne perfecționăm abilitățile și să înțelegem mai bine modul de funcționare al programelor.
Cea mai frumoasă parte a proiectului mi s-a parut intercunoașterea cu alte grupe. Am avut ocazia să cunosc persoane de aceeași vârstă din alte țări,precum Croația Polonia sau Slovacia. Serile le petreceam împreună cu ei.Am împărtășit păreri și idei, dar și momente frumoase și amuzante. Am putut observa deosebirile de perspectivă și perceptive despre sistemul de învățământ sau multe alte subiecte, date de diferența de naționalitate. Am învățat despre cultura celorlalți dar și noi i-am învățat despre Romania, despre peisajele frumoase pe care le avem în țara noastră,etc.
Excursiile au fost și ele o parte frumoasă a proiectului. Am vizitat orașe precum Barcelos, Valenca, Braga și am putut vedea peisajele minunate ale Portugaliei.
BÎCA ȘTEFANIA
BÎCA ȘTEFANIA
CLASA 11A
MOBILITATE ERASMUS+ CIPRU
Pentru mine, această călătorie în Cipru, la care am luat parte prin proiectul Erasmus+ (Experiența și competențe profesionale prin practică europeană) a fost de neuitat. Pe toată durata ei (7-26 iunie 2021) am avut parte de activități interesante, amuzante,precum și activități din care am învățat ceva.
Am avut parte de experiențe noi pentru mine, am avut contact cu limba greacă pentru prima oară, am mers cu avionul și am cunoscut o cultură nouă și foarte interesantă. Încă din avion, de când am vazut pentru prima oară această țară, am știut că ne vom acomoda cu ușurință. Apele albastre și soarele puternic mi-au dat o stare foarte bună pe toata durata proiectului.
În prima zi de practică am facut cunoștință cu profesorul nostru, domnul Lazarou. Domnul Lazarou este un om pe care îl îndrăgim cu toții, este un om grozav cu care m-am înțeles foarte bine. Ne-a învățat multe lucruri foarte folositoare dacă vrei să ai un viitor în acest domeniu.
La orele de programare am învățat să folosim Adobe Ilustrator, Adobe Dreamweaver și cum să creăm un site web. Pe lângă crearea site-ului, ne-a învățat și câteva lucruri despre design-ul lui, și cum să îl facem să arate frumos.
În cea de a doua zi am făcut cunoștință cu doamna Demetra. Ghidul nostru și profesoara noastră de limba greacă. Doamna Demetra este un om la fel de grozav ca și domnul Lazarou. Ea ne-a aratat obiceiurile, tradițiile și istoria Ciprului. Împreună cu ea, am vizitat locuri unde cândva stăteau faimoșii zei greci.
Cu siguranță mă voi intoarce în Paphos pe viitor. Este un oraș plin de peisaje frumoase, cu o istorie lungă și interesantă, și cu oameni foarte primitori.